15 motive pentru care sa iubesti steriletul

Dispozitivele intrauterine - sau, mai simplu, steriletul - se bucura de o mare popularitate in Statele Unite si Europa. In plus, la nivel global, statistic vorbind, cca 10% dintre femeile care au optat pentru o metoda contraceptiva au ales sa foloseasca steriletul. Si pe buna dreptate! Este o modalitate eficienta si de lunga durata prin care poti sa previi o sarcina neplanificata.


Inainte de a trece la tema articolului de astazi, iti amintesc foarte pe scurt cele mai importante informatii pe care trebuie sa le cunosti despre sterilet.

Exista doua tipuri de sterilete:

Steriletul din cupru este folosit ca metoda de contraceptie pentru prevenirea sarcinilor nedorite. Steriletele din cupru nu folosesc hormoni, ci doar simplul efect al cuprului care neutralizeaza spermatozoizii. Cuprul functioneaza ca spermicid natural. De asemenea, genereaza un raspuns al imunitatii organismului care blocheaza dezvoltarea ovulelor sanatoase si le distruge pe cele care incep sa se dezvolte. Aceste tipuri de sterilet incep sa-si faca efectul imediat dupa montare, deci este o optiune si atunci cand este nevoie de o metoda contraceptiva de urgenta. Un alt avantaj al steriletelor fara hormoni este ca eficienta in timp se poate intinde pana la 10 de ani.


Steriletele pe baza de hormoni elibereaza progestin – care este o forma sintetica a hormonului natural, progesteronul. Progestinul in combinatie cu alte elemente precum estrogenul este utilizat si pentru metodele mai des folosite de contraceptie precum pastile, inele vaginale sau diverse tipuri de injectii. Progestinul previne aparitia sarcinilor prin inhibarea ovulatiei si rigidizarea mucusului cervical, ceea ce face ca patrunderea spermatozoizilor in uter sa fie foarte dificila.



Majoritatea medicilor ginecologi considera steriletul “superstarul” metodelor contraceptive. Iata de ce:


1. Au o eficacitate foarte mare

Steriletul este unul dintre cele mai eficiente tipuri de metode contraceptive de pe piata. Rata de esec este mai mica de 1%, mai putin de o femeie din 10 poate ramane insarcinata cu sterilet. De fapt, este la fel de eficient ca legarea trompelor. Din acest motiv este adesea recomandat ca o alternativa pentru ca steriletul, comparativ cu legarea trompelor, nu este o metoda permanenta.


2. Iti poate imbunatati considerabil viata sexuala

Nu este nevoie sa iti faci griji ca ai uitat pilula sau ca trebuie sa iti schimbi plasturele contraceptiv si ca nu vei mai avea parte de spontaneitate pentru ca de fiecare data trebuie sa cauti prezervativul.


3. Mai putini hormoni, mai putine efecte secundare

Metodele contraceptive care contin estrogen (majoritatea anticonceptionalelor, inelul vaginal - Nuva Ring si plasturele contraceptiv - Ortho Evra) sunt contraindicate la unele femei. Din aceasta categorie fac parte femeile care: au hipertensiune, anumite tipuri de migrene sau un risc crescut de formare a cheagurilor de sange. De asemenea, femeile care fumeaza sunt expuse riscului de boli cardiovasculare. Deoarece steriletul nu contine estrogen este o alternativa cu risc scazut (ca sa nu mai vorbim de faptul ca exista, de asemenea, semnificativ mai putin progesteron decat celelalte alternative). In plus, efectele secundare frecvente ale contraceptivelor orale (greata, balonare, sensibilitate a sanilor etc.) sunt mai putin frecvente la sterilet.


4. Este varianta cea mai economica

Costul total este undeva la 600 lei (300 lei pentru sterilet, fiind un pret mediu, si 300 lei pentru procedura medicala de montare a acestuia, in Bucuresti). Astfel, pe long term, steriletul este o varianta mult mai buna din punct de vedere cost-effective. Steriletele din cupru se pot comanda si online, si fara reteta de la medicul ginecolog (NU contin hormoni), este mult mai confortabil, mai rapid si mai ieftin sa le comanzi online, inclusiv de pe site-ul nostru. In plus, in aceasta perioada, poti profita de preturi promotionale la toate produsele de pe site-ul STERILET-EXPERT.


5. Te bucuri de o revenire rapida la fertilitate

Steriletul poate fi indepartat oricand doar de catre medicul ginecolog si poti ramane insarcinata imediat.


6. Este o metoda sigura pentru adolescente

Un articol publicat de Reuters Health vorbeste despre un studiu la care au participat peste 90.000 de femei si care confirma siguranta steriletului folosit in randul adolescentelor ca metoda contraceptiva de lunga durata. Potrivit cercetatorilor, mai putin de 1% dintre femeile carora le-a fost implantat steriletul au dezvoltat complicatii serioase precum boala pelvina inflamatorie, indiferent de varsta pe care o aveau. Cei mai multi adolescenti apeleaza la pilulele contraceptive si prezevative, insa acestea sunt eficiente doar daca sunt utilizate in mod corect.

7. Este sigur si pentru femeile nulipare

Odata implantat, steriletul fie el hormonal sau din cupru nu presupune niciun efort din partea persoanei care il utilizeaza. Aproximativ 18% dintre femeile care folosesc ca metoda contraceptiva prezervativul si 9% dintre cele care iau pilule contraceptive raman insarcinate in primul an de folosinta a acestora, in timp ce doar 1% dintre femeile care au implantat sterilet se confrunta cu aceasta situatie. Un alt mit demontat stiintific este ca procedura de insertie a steriletului este mult mai dureroasa in cazul femeilor nulipare. Este adevarat ca poate fi putin mai dureroasa decat in cazul femeilor care au avut deja un copil, insa medicul ginecolog poate executa procedura cu si mai multa grija astfel incat pacienta sa resimta doar o durere pana la cel mult moderata. Si, in orice caz, nu se poate vorbi de o regula.

O alta perceptie gresita se refera la riscul perforarii uterine, riscul de expulsie a steriletului si riscul aparitiei unei sarcini ectopice. Riscul perforarii uterine si cel de expulsie a steriletului sunt extrem de reduse atat in cazul femeilor nulipare cat si in randul femeilor care au deja copil. Rata aparitiei unei sarcini ectopice sau normale este, de asemenea, foarte scazuta pentru ambele categorii de femei.

8. Are o durata mare de utilizare

Dupa montarea steriletului de catre medicul ginecolog, acesta poate fi pastrat in uter pana la 10 ani (in functie de tipul ales) fara pauza si mai ales fara emotii. Desigur, asta nu inseamna ca trebuie sa sari peste vizita anuala la medicul ginecolog! Cand se apropie data expirarii, contacteaza-ti medicul ginecolog pentru a programa procedura de extractie a steriletului.

9. Protectie sporita impotriva unei sarcini

In contextul unor probleme de sanatate exista situatii in care aparitia unei sarcini ar putea sa agraveze afectiunile de care deja sufera o femeie.

10. Flexibilitate

Steriletul poate fi montat oricand in timpul menstruatiei (de preferabil, in ultimele zile), dar si imediat dupa nastere, de exemplu. Discuta despre optiunile pe care le ai cu medicul tau ginecolog.


11. Poate fi folosit si pe perioada alaptarii

Sunt multe femei care privesc aceasta perioada ca pe o metoda de contraceptie in sine. Este gresit, mai ales ca exista sanse destul de mari sa iti revina ciclul in timp ce alaptezi.


12. Poate fi folosit si ca metoda contraceptiva de urgenta

Montat in termen de maximum cinci zile de la momentul sexului neprotejat, el are o rata de reducere a riscului unei sarcini de 99.9%.


13. Poate avea efect terapeutic

Steriletul hormonal este deseori recomandat de catre medicul ginecolog cu efect terapeutic. De exemplu, este indicat femeilor post-menopauza pentru a echilibra terapia hormonala de substitutie.


14. Te scapa de griji

Nu trebuie sa te mai ingrijorezi cu privire la deteriorarea prezervativului in timpul actului sexual sau de situatia nu tocmai rar intalnita in care uiti sa iei la timp pilula contraceptiva. ATENTIE! Steriletul NU te fereste de contractarea bolilor cu transmitere sexuala, drept care, in cazul in care nu ai o relatie stabila, este indicat sa folosesti si prezervativul.


15. Steriletul din cupru nu contine hormoni

Ti se potriveste manusa daca preferi o metoda contraceptiva non-hormonala sau daca nu poti folosi o varianta pe baza de hormoni din motive medicale.


In cazul in care am reusit sa te conving ca steriletul chiar este "superstarul" metodelor contraceptive, te invit sa vizitezi Sectiunea Magazin de pe site pentru a-ti comanda steriletul, nu inainte de a te consulta cu medicul tau ginecolog.



SURSE:

https://www.onemedical.com/blog/live-well/intrauterine-devices-iuds

https://www.medicalnewstoday.com/articles/323230#benefits-of-iuds

https://www.chicagoobgyn.com/blog/pros-and-cons-of-an-iud

https://www.nhs.uk/conditions/contraception/iud-coil/



177 afișare

       Continutul de pe site-ul Sterilet-Expert.ro are rol pur informativ si nu ar trebui tratat ca un diagnostic sau plan de tratament. Utilizarea informatiilor de pe acest site nu creeaza si nici nu simuleaza o relatie pe care o pacienta ar trebui sa o aiba cu medicul sau. Iti recomandam sa consulti medicul ginecolog care iti poate face recomandari tinand cont de istoricul tau medical.

Resurse

Informatii

©2020 - Sterilet-Expert.ro, Bucuresti, Romania | SC INTON CONTENT SRL, CUI 32099027, J23/2352/2013